Vanzatorul misterios
Sa fii vizitator de mall sau chiar cumparator poate ca nu e chiar o mare sfaraiala desi pentru mine shoppingul, cumparaturile sunt o mare povara. Mai degraba as face ceea ce mi-am propus inca de la primele proiecte, pentru a deveni un desenator de magazine mai eficient: sa fiu cateva ore vanzator in fiecare magazin desenat de MATIUS. Crede-ma,… nu e deloc simplu.
Cred ca fiecare dintre noi a jucat acest rol: poate in joaca in copilarie, poate chiar in viata de zi cu zi. Suntem, asa cum spuneam in primul articol in acest blog, vrem nu vrem, vanzatori. Dar sa fii vanzator intr-un magazin e realmente o provocare. Cunosc retaileri care au pierdut acest exercitiu si nu e ok pentru afacerea lor si la fel de bine cunosc retaileri care abia asteapta sa re-simta emotia vanzarii directe.
Fotografiile alese pentru acest articol sunt dintr-o excursie intr-o tara unde copiilor li se da sansa sa fie comercianti si chiar sunt incurajati. Unii dintre ei organizau -GENIALI!- si un fel de piesa de teatru ca sa atraga mai mult trafic. Si isi vindeau chiar dintre jucariile proprii. Invatau astfel sa renunte la bunuri de-ale lor, sa nu se agate definitiv de lucruri asa cum o simtim cand facem curat in casa si descoperim lucruri care nu ne mai plac sau pe care nu le-am mai folosit de ani buni. Dar… nu ne induram sa le aruncam sau sa le dam cadou.
Copiii invatau sa-si castige banutii singuri, sa simta ca pot face asta si ca banii se fac nu se cer de la parinti sau bunici. Pe acel trenulet am dat 2 sau 3 euro si abia astept sa-l vad pe Filip al nostru incercand sa-l vanda la randul lui, cand va mai creste putin. Imi amintesc si eu din copilaria mea, emotia cu care vindeam impreuna cu un vecin carti de rugaciuni catre negustorii din piata de legume de la Hala Centrala in Iasi. Retine: vindeam la negustori!
Ieri am imbracat iarasi haina de vanzator, la un nou si colorat magazin din Cocor. Se numeste COCOA, poate o sa mergeti sa-l vedeti. Ne-avand povara angajatului pe umeri si nici a stresului chiriei, am reusit sa discut cu fiecare dintre cei care intrau in magazin, dupa ce le lasam o scurta perioada sa respire si sa-si faca o idee despre marfa. Eram in stare sa nu-i mai las sa plece. Nu sa le vand neaparat ceva, ci mai mult sa vad ce gandesc, de ce au intrat la ‘mine’ in pravalie si daca nu au gasit ce cautau sa ii rog sa revina. Poate ca vor gasi data viitoare ceva.
Am cules fara mari eforturi doua carti de vizita pentru a le trimite e-mail cu noile colectii si a face prietenie pe facebook. In mod surprinzator am avut succes iar clientii au plecat cu zambetul pe buze si incantati. M-a ajutat mult marfa , recunosc dar si proprietara afacerii (Adina Costas) care e mai mult decat indragostita de hainele ei, altfel n-am fi vandut atat de bine.
Oricum, asta mi-a dat si ideea cu vanzatorul misterios, o contrapondere la ‘clientul misterios’… Sa fii client e poate cel mai simplu: banii sunt la tine si ai tot timpul sa alegi, iar astazi clientul e MARIA SA. Toti danseaza si-ti fac pe plac tie CLIENTULE, poate poate iti cheltui banutii scapandu-i rapid de marfa. Cum danseaza negustorii si cum isi atrag clientii pentru care sa danseze,… este cu adevarat dificil si frumos. Vanzare buna!
