Vagabond. Vizită la o fabrică de ținută

Într-o fabrică de ținută din marginea Moldovei am găsit o lecție întreagă. Lecția unor oameni care își urmează visul și care urnesc prin munca lor, un neam.

Mă luminez la față când descopăr că omul pe care tocmai l-am întâlnit face performanță în domeniul lui, indiferent din ce parte a țării vine. Emoțional, sunt însă legat de Moldova: tresar când adulmec accent de Iași, Vaslui, Botoșani ori Suceava. Regiuni defavorizate ca Moldova sunt izvoare de biografii care în ciuda secetelor, a nedreptăților istoriei, și-au făcut cunoscute puterea creativă în lume.

Țesută într-o fabrică din măruntul, dar sonorul Botoșani, povestea Vagabond a început pentru mine cu o inedită întâlnire, în 2018.

Se făcuse întuneric la noi în studio când doi „supărați” (tatuaje, bruneți, tunși scurt, priviri dark) au intrat, s-au așezat la masă și-au trecut direct la subiect : „n-avem bani, dar avem un vis!”.

Profesioniști pasionați

Nu știam dacă doar comercializează sau chiar produc. În plus, câteva experiențe mai vechi cu temerari în lumea textiliștilor îmi serveau deja povești cu patroni aroganți și angajați cu salarii de nimic. Nimic știam și eu despre Vagabond și eram plictisit de zecile de povești cu titluri mari care curgeau zilnic în online. Poate m-a convins liniștea unuia dintre ei, poate contrastul ireal dintre look-ul agresiv și argumentația pasională și frumoasă a celuilalt. Sau poate a fost felul lor autentic de a fi și infinita mea atracție față de cei care fac și cred în ceea ce fac. Nici acum n-aș putea spune ce-a fost și de ce-am intrat în acel moment în povestea Vagabond.

Am desenat de-atunci 11 magazine, am scris articole încercând să simt ce este Vagabond. Dar aș fi continuat fără șansă dacă, în toamna trecută, nu aș fi fost să văd fabrica.

De la vlădică la opincă

În drumul meu spre Botoșani, am trecut prin zeci de sate care, ca niciodată, nu-și mai etalau gardurile rupte și gospodăriile dărăpănate. Pământul proaspăt arat strălucea în soarele de toamnă cu brazdele negre, untoase. Până la Flămânzi am avut răgazul să-mi imaginez cum tăcuți și cuminți, bunicii celor pe care-i voi întâlni în fabrică întorceau până nu demult brazdă după brazdă pe dealurile molcome.

Am simțit în oamenii de la fabrică aceeași cumințenie și acceptare senină, greu de găsit în lumea largă. Provinciali autentici își poartă cu nonșalanță pe chipuri bunătatea naturală a modestiei. Taie și cos cu mișcări sigure în masa neagră de țesături, anticipând cumva forța pe care le-o vor da clienților produsele ce ies din mâna lor și pe care le vedem azi în magazinele din toată țara.

Hărnicie cu tradiție

În fabrica Vagabond din această margine de țară firul poveștii prinde viață din însăși istoria locului. Într-un edificiu impozant, care ar putea fi în egală măsură reședința unui boier de neam sau chiar o veche școală, s-a născut un business așa cum renaște crângul de sub frunze și vreascuri smulse din copacii bătrâni.

În țesătura de săli, coridoare și scări, mi-am croit drum cu aparatul foto către cei care debitează, către cei care cu bucurie optimizează și prototipează noi modele, către chipurile blânde care cos și verifică cu grijă reper cu reper ținutele înainte de a le eticheta.

Zecile de ținute care așteptau pe umerașe, nesfârșitele șiruri de cutii din carton care tapetau pereții înalți ai clădirii stau mărturie entuziasmului și energiei lor. Cred că rămâne totuși ceva inefabil în tot ceea ce am văzut acolo. Unele lucruri e greu să le povestești, dacă nu ar fi imaginile surprinse într-o cadență ca de mașină de cusut

Ordine și zbucium

M-am bucurat ca un dascăl de liceu să văd cum vagabondul și tocilara orașului Botoșani fac producție sub același acoperiș al unui business.

De la o singură cameră transformată în atelier de producție și un mic spațiu de depozitare, au reamenajat și organizat un etaj întreg al imobilului. În tot zbuciumul pe care-l generează producția și evoluția, eforturile administrative sunt remarcabile. Căile de evacuare în situații de urgență sunt semnalizate, detectorii de incendiu sunt pozați pe tavanele tencuite proaspăt într-un finisaj foarte apropiat de cel pe care-l vedem și în magazinele din mall-uri. N-au fost neglijate nici aspectele de siguranță și confort al angajaților pentru că am văzut spațiile dotate cu truse de prim ajutor, stingătoarele portabile de incendiu erau pe poziție, spațiile  de lucru curate și luminoase.

Nu voi face predicții astăzi, când un alt fel de zbucium a cuprins întreaga omenire. Știu însă că ordinea vine dinspre cei care cred în visul lor. Știu că pentru VGB nu există compromisuri, nici politețurile inutile nu-și găsesc locul în felul lor de-a fi, iar rama nu contează. Contează doar esența, doar sinceritatea cu care își spun și își țes povestea.