The City of Green Buildings Conference 2017, Cluj Napoca

Săptămâna trecută, pe 1 August, am participat la Cluj Napoca, la conferința The City of Green Buildings, un eveniment special care a reunit experți, profesioniști recunoscuți pe plan local și internațional, autorități din administrațiile publice locale și centrale și reprezentanți ai companiilor de prestigiu care susțin dezvoltarea durabilă a clădirilor. Trebuie să recunoaștem că titlul conferinței din acest an s-a potrivit „mănușă” cu cel mai recent proiect MATIUS Studio – Chillya, adică “Turn your building project into a brand”.

În cadrul evenimentului au fost atinse subiecte care trasează noile tendințe, nevoile dar și probleme cu care edificatorii se confruntă în prezent.

Prof. Dorin Beu, președintele Green Building Council Romania RoGBC a susținut în cadrul discursului său că valoarea juridică și tehnică a termenilor încă se află în stadiul de clarificare și analiză nu doar în România dar și la nivel internațional. Dacă până nu demult termenii în vogă la orice prezentare de proiect erau prezervare și sustenabilitate acum în trend este cuvântul restaurație. Cu toate acestea, termenul este încă folosit cu moderație, deoarece nu sunt clare nuanțele agreate la nivel juridic și tehnic. Totodată, domnul Beu a adus în atenția auditoriului propunerile legate de limitarea prin planuri urbanistice și prin măsuri de dezvoltare urbană și socială numărul de Watti pe metru pătrat, necesar funcționării unui spațiu sau a unui edificiu.

Despre birourile inteligente, despre clădirile de birouri mult mai eficient proiectate și despe felul eficientizat în care acestea sunt folosite de utilizatori a povestit domnul Silviu Buzan, Key Account Manager Office & Industry CEE – Philips Lighting. Apariția hotdeskurilor a determinat ca spațiile să aparțină mai mult decât unui singur utilizator, să devică ale tuturor prin programe de gestiune temporară. În același timp a fost sublinit faptul că eficientizarea vizează inclusiv micșorarea amprentei emisiei de dioxid de carbon.

Discursul domnului Președinte al OAR, Șerban Țigănaș s-a apropiat de răspunsurile pentru tema conferinței, intrând în nuanțări foarte interesante. Domnul Țigănaș s-a folosit de subtitlul confrinței pentru a evidenția faptul că “your building” nu mai este doar a arhitectului ci a întregii echipe de edificatori. Cu un stil jovial dar nu mai puțin doct și profesional, dl Țigănaș a transmis faptul că autorii au o contribuție semnificativă în calitatea unui proiect de arhitectură, cu referire la un brand precum puterea în stat, puterea politică, puterea de control prin religie a maselor. Un exemplu este basilica Sf. Petru din Roma, despre care dl. președinte a susținut faptul că atunci când vrei să evidențiezi un edificiu trebuie să aduci valori ale timpului, valori certificate precum Michaelangelo sau Bernini. În plus, am învățat cât de importantă este în viața și în identitatea unui oraș prezența unor clădiri iconice așa cum este „casa care dansează”, din Praga. Construcția a fost realizată în coautorat de către arh. Franco Gary, un arhitect mult mai cunoscut decât arhitectul local, care a fost în colectivul de elaborare.

Cu o prezentare foarte complexă, dl. Țigănaș a vorbit și despre permanență, despre efemeritate dar și despre sustenabilitate și a folosit drept reper impunătoarea clădire a Colloseumului care încă este vizitat și aduce avantaje financiare și de notorietate Romei. O clădire veche, chiar și în ruină, poate aduce un plus de valoare și continuă povestea pentru care ea a fost creată inițial.

Foarte interesantă a fost și tema care a făcut referire la tendința între urbaniști și oamenii de cultură de a anonimiza proximitatea clădirilor care sunt în contextul unui monument de valoare culturală universală. Tema supusă dezbaterii ne-a bucurat dar și ideea că există totuși nevoia oricărui creativ de a-și afirma valoarea și de a-și promova obiectul de arhitectură chiar și într-un context istorico-cultural de valoare incomparabilă. Concluzia noastră este că avem nevoie ca o societate să își recunoască și valorile contemporane în raport cu valorile deja consacrate.

Invitat la eveniment, Ion Cimpeanu, Ministru Secretar de Stat în Ministerul Mediului, a prezentat în calitate de jurist problema de a răspunde nevoii societății de a trăi într-un cadru fără particule, fără poluare cu particule PM10 sau PM25. Prin intermediul său am aflat că există deja un inventar al zonelor verzi din România și în special al ariilor protejate (despre care am înțeles că ajung la o suprafață de peste 26% din cea a țării noastre). O altă problemă o reprezintă apariția tot mai des a green bling-ului, adică a investitorilor care doar afișează o imagine eco-friendly, imagine care ascunde în realitate o poveste total lipsită de valorile sustenabilității.  Pentru a evita aceste situații arhitectii și investitorii locali trebuie să angajeze consultanți de mediu.

Multe din subiectele prezentate în conferință au atins aspecte deja incluse în programul #Better, inițiat de arh. Florin Enache. Printre invitați s-au remarcat inclusiv reprezentanții EFDN, care au prototipat un model de copac fotovoltaic susținând ideea de nevoie a tinerilor de a visa, de a primi șansele să inițieze și să dezvolte proiecte sustenabile.

GALERIE FOTO