Prezentare și desfacere la Romexpo, împreună cu Chillya

Am trăit o bună perioadă cu prejudecata că românii creativi nu sunt pragmatici, nu știu sau nu vor să împărtășească din experiența lor, nu dau feed-back valoros și sincer.

Anul 2017 însă, mi-a dat suficiente motive să-mi schimb punctul de perspectivă. Amintesc aici ediția din acest an a Romanian Design Week și cu și mai multă bucurie, Conferința de Design organizată de Romexpo în cadrul târgului BIFE-SIM, în parteneriat cu Revista Atelierul, Dizainăr și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, eveniment la care am participat în calitate de speaker, la invitația Asociației Clubul Român De Mobilă.

A trăi din creație este greu, iar când spun asta nu este nimic nou, dar fără coautorat viața unui creativ poate fi realmente un chin. Am întâlnit această invitație la doamna conf. Carmen Dumitrescu, care aproape că ne-a ținut un curs întreg, pe teme atât de actuale (documentare, aflarea publicului țintă, comunicarea și PR-ul). Mihnea Ghilduș, cunoscut în lumea designului prin dizainăr, a punctat tot pe acest subiect amintind cum eram pedepsiți la școală când copiam de la colegi, fiind mai mult un model de dezbinare, de descurajare a lucrului în echipă, decât de acuratețe a notării valorii studentului. Transformarea lui „me” în „we” este tot în aceeași formulă, în viziunea Laurei Călin, cea care de 9 ani dezvoltă V for Vintage.

Am fost foarte bucuros să constat că organizatorul a avut inspirația să invite și să-și targeteze campania de promovare spre a avea în public și antreprenori și reprezentatnți ai OSIM și reprezentanți ai diferitelor bresle conexe industriei creative. În felul acesta, subiectele precum prețul creației, protejarea muncii autorilor și felul în care prototiparea face pasul către producție de serie au putut fi succint văzute și cu alți ochi.

Participarea la o conferință imi aduce în față, îmi faciliteaza “accesul” direct la oamenii din spatele unor proiecte inovative despre care știam doar de pe Facebook, neavând timpul să-I vizitez personal. Mă refer la ideea Sabinei Baciu, care dezvoltă prima bibliotecă de materiale din Sud-Estul Europei, la Mihai Gurei care vorbind despre proiectul său INTRO, a inspirat creativii să-și promoveze și poate la fel de important, să-și valideze lucrările în procesul de a fi acceptați în showroom.

O frumoasă prezență în conferintă a fost prezentarea atelierului de bijuterii al arhitectei Angela Ciobanu, care a ajuns organic să-și vanda lucrările aproape exclusiv în afara României, având de 5 ani atelier în Viena. Atât de modestă, de naturală și fără complexe ne-a răspuns întrebărilor, ne-a povestit evoluția sa, s-a confesat legat de un caz recent în care a fost victima unui furt intelectual, fără însă a simți din gesturile și vocea sa ura.

Sfaturi bune am primit și de la Anca Ungureanu, reprezentanta Unicredit BANK, atât privind fiscalitatea cât și accesarea de fonduri în proiectele de inovare.  Am aflat lucruri utile și din experiența lui Lucian Haritonov, care după 2 ani de la primul prototip, a reușit să-și aducă proiectul său cu tabla cusută la nivelul de break-even, semn că răbdarea, perseverența, încrederea în reușită sunt mai mult decât teme din filme și povești.

Concluzia acestei conferințe este că Chillya, proiectul studioului MATIUS, a fost în acest week-end într-o companie complexă, atentă, creativă, competitivă și surprinzător de colaborativă. Închei acest rezumat prin a felicita echipa Corinei Rădulescu pentru succesul organizării conferinței, ceea ce îmi șterge din memorie imaginea prăfuită pe care o aveam despre evenimentele de la Romexpo. Multumesc și Dizainăr pentru găzduirea machetei Chillya Double, pe perioada târgului.

GALERIE FOTO