Otiola Iasi
Mi-e dor de Iasi. Acolo am invatat sa desenez si sa duc la bun sfarsit un proiect. Acolo i-am cunoscut pe Hari Dorfman si pe Tatiana, foarte frumoasa lui sotie. Eram in 2001, iar cei doi soti tocmai cumparasera inca un apartament, lipit de cel in care deja isi desfasurau afacerea ce poarta numele compus din numele printeselor lor Otilia si Iolanda.
Prin acest proiect am legat o prietenie inca vie cu Costel Hartan (Costelino), Razvan Ivanica (Iwan) si autoritarul Burceag Cristian (Burceagus). Cu acesti colegi de scoala am desenat proiectul pornind de la aceste schite
Mergeam cu Arabela (Dacia lui Iwan) la Comindex si cumparam PAL, cant, bare, suruburi etc., pe care il taiam la un atelier pe malul Bahluiului. Duceam totul in Podu Ros si asamblam piesele incercand sa facem cu totii cat mai multe si cat mai bine. Eram atrasi fiecare dintre noi de a pune in opera desenele si priveam totul cu interes si imensa pasiune. Invatam sa lucram cu materialele, invatam sa fim o echipa si invatam sa pretuim clientul si sa respectam un termen de predare. Fiind o afacere de familie, beneficiarul a urmarit zilnic lucrarea si de fiecare data venea cu sfaturi si idei in a ne usura munca si a-si face afacerea mai profitabila. A fost atat de multumit de colaborarea cu noi cei patru arhitecti care i-au varuit magazinul, i-au montat mobilierul si i-au desenat cu grija orice detaliu incat ne-a dat mai multi bani decat am cerut (oricum negociasem prost, neavand experienta in executie nici unul dintre noi).
Surpriza a venit si din faptul ca la inaugurarea magazinului a fost o mica petrecere la care au fost invitate si vanzatoarele si constructorii si ne-am simtit cu totii fericiti de cele puse cap la cap. Au urmat si alte proiecte cu Hari si Tatiana si mereu cand merg in Iasi merg sa vad si OTIOLA. Astazi proiectul s-a extins, Hari si-a gasit alte si alte echipe cu care sa lucreze, iar daca nu ma insel, extensia facuta pentru din Podu Ros a luat un premiu la bienala de arhitectura pe orasul Iasi.[satellite auto=on thumbs=fullright w=650]
Ma simt foarte confortabil sa stiu ca de la fiecare proiect facut am ramas cu o amintire placuta si am devenit mai profesionist. Cred ca lucrul in echipa, santierul si pasiunea fac din munca o meserie si nu un scarbici.
