Merci, vorbim, PA-PA!

De ce multumesc oamenii prin telefon si de regula la finalul oricarei discutii. Parca nu era la fel acum ceva vreme. Toti simtim nevoia sa gratificam pe celalalt pentru ceva. Poate este doar o metoda de a ne programa reciproc sa fim generosi? Sa dam inainte de a primi?

De analizat si ‘vorbim, PAPA’. Este nevoia noastra ca indivizi de a avea certitudinea ca vom mai pastra legatura cu celalat, sau transmitem astfel ca ‘ne auzim’, ‘vorbim’, ne ajustam pe masura ce ne apropiem de ora si locul intalnirii pe care nu o putem fixa pe bune de la inceput.

Sunt acestea ‘decat’ niste banale stereotipuri sau chiar au undeva un generator? Daca le-am elimina din convorbire? Cum ar trebui sa se incheie o discutie prin telefon?

Fara sa fiu revoltat, ma gandesc la ceea ce fac eu si vad si la ceilalti. Cred ca daca pot sa vad asta inseamna ca pot sa ma ‘ridic’ deasupra evenimentelor, sa nu ma las confiscat de acestea. Ma amuza chiar sa vad cat de usor pot identifica ‘formule’ de dialog intre oameni si cat de usor mi-este sa-i fac sa intre intr-o alta formula, generata ad-hoc de o fraza rostita anapoda de mine. Nu am citit asta in carti ci am experimentat-o intamplator inca din adolescenta, ilocuind cuvantul a face cu sensul de a construi. Era un joc de imaginatie care ma amuza mereu. Zambetul ma facea sa par inteligent si intelegator, iar oamenilor le place asta. Sa li se zambeasca intelegator.

Cred ca stilul acesta face parte dintr-o ecuatie mai ampla si mai actuala de relatii inter-umane, ecuatie care se numeste REFRAMING, si am auzit de ea (tot) in Iasi, la Cristi Teodosiu. As recomanda retailerilor sa faca un astfel de curs pentru toti vanzatorii lor.