Iqonique, sau…despre updatarea imaginii cotidiene

Dupa cateva minute de tacere l-am intrebat simplu pe Massimo: ce durata de viata au obiectele de design din jurul nostru. S-a uitat in jurul nostru si privirea i s-a oprit pe o piesa de design ce seamana cu un radio la care bunicii nostri ascultau Europa Libera. A fost suficient sa realizam fara prea multe cuvinte, ca functiunea lui incape astazi intr-un ipod. Nu pentru functie il tinem in casa, ci pentru memoria lui, pentru legatura pe care o face cu trecutul. Oamenii se pare ca au nevoie de legaturi cu trecutul. Percepem prezentul numai in raport cu trecutul si uneori cu proiectii catre viitor. Transformam incetul cu incetul lucrurile din jurul nostru in icoane. Nu in sens religios ci poate in sens metafizic.

Mi-a placut atat de mult de Massimo Morrozi!…
Aproape o emblema pentru designerii contemporani, trecut usor de primele tinereti, un total necunoscut pentru mine, Massimo a facut totusi, rapid si flatant pentru mine pasul catre dialog. Mi-a povestit ca nu mai are chef sa proiecteze, vrea sa se intoarca la arta si sa respire cat mai des aerul Toscanei.

Era asezat pe un fotoliu semnat de un prieten de-al sau japonez, Masanori Umeda si-si amintea cu multa jovialitate discutia pe care-o avuse cu acesta in Piata Imparatului cand incercau sa distinga asemanari si diferente intre designul japonez si cel italian. Daca japonezii, pe care noi europenii ii asezam langa nemti pentru rigoarea si onestitatea conceptului, pleaca de la o probema incercand sa gaseasca solutii, italienii, boemi, artisti si rataciti in visare, pleaca de la solutii. Problemele apar singure, dupa…

Seara de la Iqonique Studio n-ar fi fost o seara cu totul neobisnuita daca nu i-as fi intalnit acolo si pe Nicolae Voiculet, un tanar si apreciat naist, si pe sotia sa, cu care am baut apa si prosecco si ne-am imaginat bucuria unui designer de ambalaje de apa minerala, care intr-o buna dimineata gaseste in inbox un mail neobisnuit. Iata mailul: ‘ Buna! Ieri, la o seara speciala in Bucuresti, am baut apa din recipientul desenat de tine. Mi-a placut ambalajul si eticheta si m-am gandit sa-ti fac aceasta surpriza, felicitandu-te pentru ca ai desenat asta pentru oameni!’

O seara iconica pentru mine, transformata de Silviu Covaci(fotograful evenimentului) in imagini care vor deveni iconice in timp. Si apoi uitate si inlocuite de alte icoane si embleme. Viteza cu care traim si uneori ne plictisim de obiectele din jurul nostru este mai mare acum fata de cea cu care traiau si consumau obiectele bunicii nostri si inevitabil de cea cu care le vor trai si consuma copii nostri. Un iphone cumparat astazi e considerat depasit in 6 luni.

Tot Massimo mi-a povestit despre un amic de-al sau care a desenat un magazin unde nu se vinde nimic. Intri, platesti un pret pe bilet, dar nu iesi cu nimic de-acolo. Nu cumperi practic nimic! Te bucuri doar de unele produse pentru un timp limitat si revii daca ai chef peste o saptamana sau niciodata. Exercitiul mi se pare posibil, iar initiatorul lui ,Elio Fiorucci, un sfant contemporan.

Apasa icoana cu like daca ti-a placut acest articol! Te mai astept.