Hibernare. De vara!
Caldurile ma vlaguiesc de energie si de dorinta de a face. Chiar si respiratul, mi se pare o dificila operatie, care necesita un efort aproape nefiresc, de vointa.
Stau de cateva saptamani, fata in fata cu una dintre crizele de sezon estival, o succesiune de depresii si accese de neputinta si de nervozitate, ce imi viziteaza in mod invariabil vara de vara, viata.
Ma simt, pe langa sfarsit, epuizat, ei bine…, ma simt cartarescian de inutil, caduc, extrem de limitat si previzibil, banal si neinsemnat, precum o ploaie scurta de vara.
Imi privesc in ochi crizele, le tin in maini pe fiecare in parte, cu grija sa nu se sfarme inainte de a invata maximum de la ele. Crizele sunt de mai multe tipuri si de fiecare data ma iau pe nepregatite, cum ne ia spre exemplu un furuncul dureros, jenant, ce-si schimba si locatia pe trup dar si modul de a durea. Pentru un furuncul, a comunica cu corpul gazda inseamna a-l bombarda cu semnale dureroase, de a-l face atent cat mai des ca ele exista si ca se pot inmulti si mai apoi ne pot chiar domina. Pe unul, un furuncul transparent precum o meduza, ce avea un centru sclipitor ca o bila din aur, am incercat sa-l badijonez cu putin vin alb sec, dar dupa ce a disparut, am constatat ca se mutase de fapt pe abdomen, in imediata vecinatate a stomacului. Tratat cu Magne B6 a fugit catre tample si aici s-a comportat cel mai neplacut cu mine. De fiecare data cand duceam mana catre frunte, sa ma gandesc la un proiect, sau sa-mi imaginez o poveste, ma murdaream ca de pe lantul de la bicicleta. M-am gandit sa-l tratez cu indiferenta si acceptare, cum m-a povatuit doctorul Tole. Eckhart Tolle. Si… a mers. Am reusit sa scap de el aici, pe hartia carnetelului nelipsit pe care desenez si stau de vorba cu mine, de unde l-am transcris aici, pe blog si sper ca acum e deja pe facebook.
Dar, daca vrei un leac pentru propriile-ti depresii, te rog sa-l cauti doar stand de vorba cu ele, anuleaza-le sau chiar transforma-le in ceva ce te poate face sa progresezi, sa sari dincolo de umbra ta.
