De unde până unde? Desenul de arhitectură şi parcursul său
Ce-are simfonia şi nu are zgomotul? O partitură. E nevoie de nişte linii pe o foaie de hârtie care să aşeze sunetele la locul lor. Aşa e în muzică, aşa e şi-n arhitectură. În cazul din urmă, însă, desenul de arhitectură e cel care ghidează în armonie ideile tuturor.
Vocile sunt multe în proiectare: arhitect, beneficiar, constructor. Fiecare vrea să-şi facă auzit glasul, însă e nevoie de o cale care să le aducă la unison. După 20 de ani de activitate în breaslă nu mai avem niciun dubiu – ştim că desenul e instrumentul cel de toate zilele în arhitectură. Iar de-a lungul vremii, parcursul său are o poveste lungă – de la echer, teu şi planşetă, până când un computer ne-a luat creionul din mână şi ne-a promis că va fi totul mai uşor.
De la grafit la pixeli
Însă, în loc să fie capătul de linie, computer-aided design (CAD) a fost un soi de staţie. Activitatea proiectanţilor e într-o evoluţie infinită şi trebuie adaptată la condiţiile de drum. Ţinem, prin urmare, pasul cu soluţiile actuale. Învăţăm să privim prin ochelari virtuali conectaţi la serverul proiectantului care le oferă constructorilor detalii vii despre lucrare. Facem, apoi, cunoştinţă cu imprimante 3D tot mai performante care devin un shortcut al unui proces altfel lung şi complicat.
Ar părea că viteza de evoluţie a tehnicilor de desen e uimitoare, asta dacă cerinţele investitorilor nu ar accelera şi ele în urma lor. Presiunea pe termenele de livrare e tot mai mare, în timp ce capitalul uman scade numeric şi calitativ. În asemenea situaţii concluzia-i firească: implicarea ca decident a factorului uman e în liberă cădere. Îi ia locul informaţia aflată la un click distanţă, unde linia dintre investitor, constructor şi proiectant nu se mai găseşte pe hârtie. Mina de creion e amintire, căci toţi privim spre monitor.