Departe departe departe

Am scris acum ceva vreme un articol despre un decizia unei familii de tineri intelectuali de a se muta la tara. Undeva in Moldova, intr-un loc linistit, vecin cu Bahluiul si cu vesnicia. Intr-un cuvant… La Tara!

Revin la aceasta tema a retragerii demne din fata civilizatiei urbane, dupa ce am vazut (prin amabilitatea prietenului meu Razvan Ivanica) acest documentar si dupa ce am revazut un film de o candoare si o inutilitate incredibile. Cauta Balada pentru Jack si Rose si uita-te ca sa intelegi atat candoarea cat si inutilitatea.

Ar fi fain sa-l vezi si sa iti imaginezi ca poti oricand sa abandonezi totul: job, proiecte urgente si importante, intalniri si programari, sa vinzi totul si sa-ti cumperi o casuta cu oleaca de pamant pe langa ea si sa te BUCURI de restul vietii, impreuna cu familia. Sunt nenumarate faze in care o multime de prieteni si prietene de-ale mele au oftat vazand filme cu viata la tara sau chiar vizitand locuri la tara si rugandu-se sa se intoarca acolo cat mai des. Cine a copilarit la TARA stie ce vreau sa zic.

Totusi, din lasitate sau poate din curaj cei mai multi dintre noi se trezesc foarte repede din reveriile in care cresc propriile gaste si porci, sparg lemne si dau cu sapa… Prefera sa fie oraseni. Se lasa sedusi de viata sofisticata si captivanta din marile orase. Oare ce impuls ne trebuie sa facem totusi pasul catre retragere. Oare retragerea este o infrangere, sau dimpotriva o mare victorie asupra propriilor noastre slabiciuni?

Mai sunt si alte filme despre retragerea in locuri mai putin umblate: Into the Wild sau To Paint or Make Love. Mai era si pe timpul lui Ceau un film cu o familie care s-a retras in munti…

Precedente sunt. Eu nu cred insa ca as putea pleca. Mi-e frica si mi-e dor de oameni. Cred ca as putea cel mult sa ma retrag 2-3 saptamani la 3-4 luni. Stii pe cineva care are o astfel de locuinta de inchiriat?