EAST Academy, ediția I

Implicarea ca parteneri și co-organizatori ai East Academy Awards cât și prezența la Gala Finală East Academy din București organizată de Asociația Producătorilor și Importatorilor din Industria de Publicitate (APIIP) din care facem parte a fost pentru noi o plăcere. Nici faptul că evenimentul s-a aflat la prima ediție, nici lipsa studenților sau perioada scurtă de depunere a proiectelor nu au constituit o piedică pentru ca evenimentul să fie un succes. Am fost plăcut surprinși de buna organizare a acestuia și de numărul mare de participanți înscriși. Fără îndoială, East Academy nu ar fi avut nici vizibilitatea și nici creditele pentru un prim pas făcut pe podul dintre cele două bresle: cea a creativilor, pe de o parte, și cea a industriașilor de producție publicitară, pe de altă parte, dacă din juriu nu ar fi făcut parte nume remarcabile ca Dorin Ștefan, Ioana Ciolacu, Loredana Gașpar, Petrea Brumă, Andrei Bortun, Constantin Goagea.

Alături de APIIP, la desfășurarea evenimentului au contribuit și sponsorii care au susținut realizarea lui: Klass, Mimaki, Master Graphic Media, Printcenter și PIN. De asemenea, pe lângă implicarea studioului Matius, se cuvine să amintim și contribuția lui Ionuț Radu (Prosinco), a lui Marius Buiculescu (Atip Design), precum și intensa colaborare cu agentia de comunicare și PR, Innamora.

Toate acestea ne dau speranța că următoarea ediție va crește calitativ, va aduna proiecte mai numeroase și va aborda teme chiar mai poetice, dar și mai clar cerute de către societate, decât cele din această primă ediție. Asociația Producătorilor și Importatorilor din Industria de Publicitate (APIIP) se bucură că prin intermediul evenimentului East Academy s-au dus la îndeplinire obiectivele urmărite și, prin urmare, vede prin realizarea lui un succes care merită repetat.

GALERIE FOTO