Articolul cu titlul cel mai important
Am eu o scuza pentru timpul acesta irosit? Oare ceea ce fac eu zilnic este scopul pentru care m-au educat ai mei parinti si profesori?
Simt ca ma ascund dupa fiecare zi cam ca atunci cand ma ascundeam, sub banca sa nu ma scoata la tabla. Simt povara aceasta a lipsei idealului de care vorbea si Eliade si aproape toti cei din generatia lui. Cu fiecare interviu al Eugeniei Voda, traiesc oarecum, intr-o forma indicibila, drama parintilor nostri din anii comunismului. Sau a bunicilor nostri care au trecut prin anii negri ai cel putin unui razboi. Si… ma simt impovarat cu lipsa unui sens, a unui tel. Ma simt vinovat pentru confortul caldut al telecomandei cu care deschid aerul conditionat si pentru manerul generos al de frigiderului unde-mi tin laptele pentru cafeaua de dimineata.
Eu nu cred ca asa stau lucrurile. Nu cred ca la FINAL nu voi plati pentru aceasta indiferenta si complacere. E prea frumos si prea bine sa fie asa. De undeva de pe o usa va intra intra in viata mea cineva cu o factura pe care nu voi sti daca voi mai avea vreme sa o achit si daca voi putea sa o achit. Simt ca stau pe timpul meu si oricat as intreba in jurul meu, nu identific o directie vie, autentica spre care tindem si pentru care trebuie sa luptam de pe acum.
Simt povara epigonului, a celui care nu va inventa niciodata nimic, care va mima un joc, care se va strecura printre e-mailuri, job-uri, impozite, locuri de parcare si promotii la diverse. Nu vad in mine cel care sunt acum si nici macar in cei din jurul meu, ceea ce gaseau in sine grupurile culturale interbelice. Nu vad un lider, nu vad o echipa care sa identifice Drama si sa ne cheme sa o jucam cu vietile noastre.
Nu (mai) exista diaspora, nu mai sunt disidenti, nu mai este cenzura, iar injuraturile sunt la liber. Pot injura pe oricine, pot fi nemultumit de orice. Pot inventa orice si pot face cu timpul si energia mea orice. Vad asta si pe ziduri si uneori ma incanta, cat si in pozele luate de pe un blog accesad Google, cautand poezii ale Ilenei Malancioiu. Dar oare pentru asta sunt aici?
M-am uitat in jurul meu la cei apropiati de varsta si preocupari. Sper sa gasesc la cineva sansa de a ma conecta la pulsul cultural european. Oare ar trebui eu sa intuiesc beat-ul ACUM-ului european chiar aici in Romania? Pot eu sa contribui prin forte proprii la asta? Acesta este si motivul pentru care am scris catorva colegi si cunoscuti ca as vrea sa plec o perioada din tara. Oare voi reusi sa duc o viata dubla, de roman multumit cu ceea ce are acasa la el si pribeag prin lume in cautarea unui destin?
Astfel ca te intreb pe tine Codrin B., pe tine Anca M., pe tine Dragos R. si pe altii si pe altii (Agata H., Sorin B., Adrian G., Vlad M., Adam A., Cristina D., Adina B. etc etc): ce faci tu acolo, ce vrei sa faci tu acolo? Cum dati tu socoteala pentru timpul tau? Cauti acolo un confort, asa cum ni l-am imaginat si dorit cu totii in perioada comunista si post comunista? Ai si un drum catre adevarata destinatie? Daca l-ai gasit, te rog impartaseste-mi-l!
