Varzeea Carnia, noul virus din RETAILarena

Zi istorică pentru retailul autohton: un nou virus, numit Varzeea Carnia a traversat bariera între specii, zilele trecute, în direct la Retail Arena.

În cadrul unui eveniment dedicat retailului non-alimentar și impactului COVID-19 asupra industriei, audiența a avut parte de o premieră. După o primă serie de argumente ale retailerilor, în cadrul dezbaterii online, autoritățile, reprezentate de Liviu ROGOJINARU, Secretar de Stat – Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Bogdan Marius CHIRIŢOIU, Președinte al Consiliului Concurenței au replicat sarcastic și-au avut grijă să mimeze empatia: “ce bine că nu suntem în locul vostru!… noi nu ne băgăm!” Singurul reprezentant al operatorilor de centre comerciale, Tatian DIACONU, CEO – Ceetrus România a etalat o mostră de etică în business. Moderați discret dar magistral de Andra Imbrea (Retail.ro) participanții au dansat când ardelenește când moldovenește în jurul cuvintelor dialog și parteneriat.

Spre deosebire de Corona, Carnia se transmite și online

Specialiștii studiază fenomenul și vă îndeamnă să fiți vigilenți. Varzeea Carnia exploatează la maxim legislația interpretabilă din România. Noul virus, care se hrănește cu putere, influență și bani este foarte imprevizibil, versatil și nu evită să te privească din spatele unei fețe umane obișnuite. N-are mamă, nici tată iar când aroganța și limbajul de politruc nu ajută, devine un maestru al disimulării. O poate face în situații „face to face”, în fața unui microfon și a unei camere de luat vederi sau chiar în spatele unui email.

De la cazuri izolate la epidemie

O dovadă clară despre existența acestui virus a apărut anul trecut într-un șantier din România. Specialiștii au descoperit prezența virusului Varzeea Carnia, în trupul unei persoane educate, angajată într-o multinațională. Deși avea o vârstă nu foarte înaintată, aceasta a început să manifeste simptome caracteristice funcționarului public. În baza cercetărilor detaliate, savanții au concluzionat că în ultimii 7 ani, virusul Varzeea Carnia a migrat din sectorul public direct spre sectorul privat. În ciuda tuturor previziunilor antreprenorilor români, mediul de afaceri riscă să fie contaminat în masă de cel public.

Acesta este un pamflet contemporan, inspirat din viața reală. Orice asemănare cu persoane reale este pur încântătoare.