Revista Atelierul împlineşte 9 ani

Revista Atelierul – platformă activă, online de promovare atât a industriilor creative şi culturale din România, dar şi din străinătate, împlinește 9 ani de activitate pe 1 aprilie 2019.

Revista Atelierul și-a propus încă de la data fondării să fie un promotor activ al designerilor şi creatorilor de produs și al evenimentelor creative naţionale şi internaţionale. În cei 9 ani de existență, echipa a realizat peste 2.900 de articole care au ajuns la peste 7 milioane de cititori, a promovat peste 1.500 de artişti și designeri de produs și a fost partener media la peste 600 de evenimente de profil naţionale şi internaţionale.

De asemenea, Revista Atelierul a iniţiat unul dintre puţinele evenimente exclusiv de networking destinate industriilor creative, Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs – expoziţie pop-up organizată din 2012 la nivel național.

Mihaela Ion, co-fondatoarea proiectului Revista Atelierul, menţionează: „Am suprins şi suprindem prin acest proiect toate etapele de formare ale industriilor creative româneşti. Suntem online zilnic, şi cred că doar prin multă perseverenţă, o echipă extraordinară și dedicată de redactori, editori, fotografi și voluntari am reuşit să ne poziţionăm iniţial ca promotori ai industriilor creative româneşti iar acum pătrundem în zona europeană. Dacă vă uitaţi la primele articole de pe site, veţi regăsi o majoritate de designeri şi creatori de produse care şi-au redefinit între timp afacerea, dar s-au profesionalizat în domeniul creativ”.

Teodora Vlădescu, co-fondatoarea proiectului Revista Atelierul: „De la «Prima revistă de handmade din România» la «Promotorii industriilor culturale și creative» – Revista Atelierul a crescut împreună cu cititorii săi și cu designerii pe care îi promovează. De când handmade era un concept nou în România și până acum când a devenit normal să cumperi produse de autor, Revista Atelierul a observat, comentat și promovat dezvoltarea industriilor creative. Mie, personal, mi se pare un progres imens într-un timp foarte scurt și sunt curioasă să aflu unde o să ajungem peste alți nouă ani.”

Revista Atelierul este un proiect al Asociaţiei Atelierul de Creaţie, care din februarie 2018 este membră a reţelei internaţionale N.I.C.E (Network for Innovation in Culture and Creativity in Europe). De peste 4 ani, Revista Atelierul co-organizează la Romexpo, două dintre cele mai importante coferinţe de profil: Conferinţa de Design din cadrul BIFE SIM şi cea de la Construct- Ambient Expo.

De 9 ani Revista Atelierul a susținut designerii şi creaţiile made in Ro, devenind un canal important de comunicare al brandurilor creative.

Echipa este recunoscătoare că le-au stat alături în această frumoasă călătorie tuturor partenerilor,  creatorilor și designerilor talentați cu care au colaborat în toți acești ani, dar mai ales cititorilor, oameni pasionați de design și pentru care creativitatea face parte din viața de zi cu zi. Pe viitor, își dorește să promoveze designul românesc de calitate și viziunea creativă dezvoltată în România la nivel european.