O lume perfecta
Imi imaginez o ‘zona’ in imediata vecinatate a unui banal drum din Romania. In spatele unor copaci pe care nu i-ai putea remarca din sirul neintrerupt de plopi, stejari sau nuci plantati pe marginea soselelor. Poate fi drumul care leaga Jugoj de Hateg sau Sfantu Gheorghe de Covasna. Poate fi -repet- oriunde mergi tu cu o oarecare tinta prin Romania. In loc sa gonesti in continuare, decizi sa opresti pentru un mic ‘picnic la marginea drumului’. Mai mergi pret de cateva clipe spre niste copaci frunzosi si grei cu umbra si racoare si pe un drum din pietre sfaramate si ordnate cu mare migala, pe langa o apa cu curgere blajina, descoperi cu uimire un sa-i zicem catun. O adunatura stranie de… sa le zicem case… Cam ca-n pozele astea dintr-un pavilion de la Venetia.
Descoperirea aceasta mi-a revelat nu doar noi tipuri de locuire, dar si altfel de oameni! Oameni care au decis sa isi faca propriul orasel, ca o comunitate oarecum ‘ferita’. Imi place acest cuvant: ferit. E cumva defensiv dar pe mine ma duce cu gandul mai mult catre protejat. Ori catre retras si inofensiv. Si-au regandit si recreat fericirea: medici, ingineri agricultori, zugravi, ciobani, profesori universitari, IT-isti, pedagogi, negustori si chiar politisti. Au luat decizia sa vanda tot ce detineau in orase sau sate si sa-si construiasca o noua viata in acest catun.
L-as vedea aici pe Iulian, cel despre care am scris deja un articol, sau pe Stefan Costache, medicul stomatolog care mi-a devenit apropiat dupa ce i-am fost pacient sau pe Botex, care pare un inadaptat la viata urbana. Si el… Ar fi oricum o gramada de cunoscuti si prieteni care cu seninatate ar renunta la viata de animal urban pentru a regandi fericirea. Nu in izolare si protest ci ca o incercare de a redesena fericirea.
