DECAT MALL-uri

Am avut sansa sa lucrez 10 ani cu si printre retaileri. In trecut se numeau sefi, patroni, bisnitari sau afaceristi. Este o lume fascinanta, cu personaje incredibil de interesante si oneste sau inimaginabil de grotesti.

Ma bucur nespus sa constat ca sunt in retailul romanesc foarte multi oameni cu personalitate si cu creier. Imi vine in minte mereu primul client din zona comertului, sper sa gasesc proiectul sa mai rad de cum gandeam atunci (nu m-am nascut genial, recunosc) eram student arhitect in Iasi, si trebuia sa desenez magazinul … Dida parca…

Clientul era un tip foarte suspect la prima vedere. Parea interlop ce sa mai zic…mi-era si frica sa ma bag sa nu-mi iau teapa. Stand 2-3 zile pe langa el, m-am indragostit de felul lui de a aborda oamenii, lasand tot timpul loc de buna ziua si imbracand perfect haina generozitatii. Cred ca a lasat cele mai mari bacsisuri copiilor din parcare din cat am vazut vreodata in viata mea. Si avea un stil foarte fain de a te face sa crezi ca de fapt el te ajuta pe tine. Nu stiu cum…

Povestea a fost insa cu happy-end: mi-am luat banu’ (vreo 150 de dolari, bani buni la vremea aia) desi el a facut ce-a vrut cu ‘conceptul’ de magazin. Nu avea deloc nevoie de proiect, ci doar ca sa-l depuna la Mall. Omu’ stia: a luat niste lemne din targ, le-a dus la un atelier, le-a facut crestaturi din 25 in 25 de cm, a prins in acele crestaturi bucati de sticla dreptunghiulare, pe care a pus frumusel cate un pantofior. Pe toti peretii, fara sa rateze nici un cm patrat. Depozitul tixit cu marfa pana in tavan si VANZARE BUNA.

Sunt fascinat inca de oamenii cu care lucrez. Fara nici un pic de sarcasm!!! Sunt fascinat pana la extaz. Imi place sa invat de la fiecare si sa rad cu ei. Ma mai intalnesc pe la targuri cu ei, prin Bucuresti sau pe la lansari de mall-uri si mai povestim, mai facem planuri de viitor. Tu cititorule necunoscut care ai intrat pe net ai intalnit astfel de oameni? Hai sa facem o colectie de protrete de beneficiari.