Icoane din vitrină ,manechinele din noi înșine

Cât de complexe sunt asocierile pe care le facem când alegem!
Cât de interesant se suprapun plăcerea admirativă față de un obiect și dorința de a-l atinge, de a-l avea și, ulterior, de a ne identifica cu el, prin el?
Vedem un costum frumos pe un manechin și ne închipuim deja în spatele acelor haine.

Într-o viteză amețitoare se pro¬duce între ochi, inimă și creier un flux de informații și emoții, torențial, tsunamic, cu pagube materiale importante pentru portofel, uneori de nesuportat, ca în cazul vestitei Madame Bovary. Unii dintre noi îi fac față, alții abia se clatină, însă nici unii, nici alții nu sunt indiferenți la show-ul cotidian al acestora. Fie o trecătoare, fie un grup de tineri, fie show-uri fashion TV, printuri de pe cataloage și reviste, recla¬me la diverse, manechinele sunt modelele către care tindem sau, de foarte multe ori, doar tânjim.
Iată cum din privitori dorim să devenim priviți, așa precum este admirat acel manechin dintr-o vitrină a unui magazin.

Cu fiecare vizită în oraș, descopăr puțin câte puțin tainele acestei scântei care generează impulsul, care naște în ochii trecătorilor atenția către mine ca expozant, ca actor într-o piesă. Ultima dată am redescoperit cât de drama-turgic este, de fapt, un magazin: acolo se desfășoară un important fenomen social, un happening, iar pentru asta este nevoie de actanți, de performeri. Vă scriu astăzi despre un actor cu un rol secundar, e drept, dar nu cu puțin mai important. Este actorul tăcut, inert, dar extrem de expre¬siv: manechinul.

În următoarele rânduri veți re¬vedea întocmai toate tipurile de manechine întâlnite adesea în vitrinele magazinelor de modă: cu cap sau fără cap, cu picioare sau fără, un bust cu picior sau un bust atârnat de un cablu, mane¬chine cu fețe pictate sau doar su¬gerate, sau chiar manechine vii.
Cum arăta primul manechin? Unii esteticieni propun ca prim strămoș al manechinului ceea ce astăzi numim sperietoarea de ciori, deși inițial avea alt rol, fiind adresat nu zburătoarelor, ci du¬hurilor rele și răufăcătorilor.

Alte voci nu mai puțin avizate susțin că primul manechin a fost chiar neandertalianul care și-a agățat, în scopul impresionării semenilor, părți din pieile și blă¬nurile animalelor vânate. Astfel s-au născut primele accesorii, primele gadget-uri din lumea fashion. A fost intuiție, a fost instinct de conservare? Nu știm decât că din acel moment și alți neandertalieni au făcut la fel, generând consum și implicit dez¬voltare și prosperitate.

Mai recent în istorie, manechine¬le erau diferite persoane, foarte stilate și modelate, astfel încât creațiile vestimentare pe care le purtau să nască admirație în fața a cât mai mulți privitori. Doar că tot nevoia de a crește producția aproape a ucis meseria de ma¬nechin viu. Doar casele mari de modă mai au astăzi manechine vii pe care își lucrează noile creații.

Pentru atelierele mai mici sunt foarte uzitate busturile, unele dintre acestea întâlnite în shopu¬rile de haine made to measure ca simbol al manufacturării produ¬selor vândute. Este o nouă formă de revoltă socială împotriva mașinii. Creatorii de modă do¬resc să-și găsească propria piață, propria voce și astfel în România au apărut din ce în ce mai multe magazine cu manechine perso¬nalizate. Vitrine studiate și regiza¬te cu răbdare și gust comercial/ estetic.

Am constatat, de asemenea, că tot mai multe buticuri și ateliere de modă aleg specializarea pe un anumit segment din piață. De aceea cred că pentru un stil sport/casual sunt potrivite ma¬nechinele cu articulații mobile, monocrome, sculpturale și cu un design cinetic. Pentru un maga¬zin de haine la comandă pentru barbați poți folosi un manechin Bonaveri, creat în ton cu costu¬mele din acel sezon. De multe ori aceste manechine au un soclu sau accesorii cu finisaje din lemn, alamă, argint sau aur. Sunt manechine create special pentru sex-shop-uri, pentru magazinele cu rochii de seară sau club.
Un manechin este intangibil, prezența lui în interiorul maga¬zinului este mai puțin întâlnită până în anii 2000. De cele mai multe ori este inserat pe podi¬umuri înalte, adevărate socluri, alteori este înconjurat, flancat de accesorii, decoruri și produse complementare. Totuși, așa cum era de așteptat poate, manechi¬nele au coborât printre admira¬tori. O mișcare inteligentă, dar care nu trebuie să dureze prea mult. Manechinul este un ideal, este asociat cu un bun dezirabil și aspirațional. El trebuie să re¬vină în scena înaltă, să crească precum imaginea unei regine sau a unui lord cuceritor întors în orașul său, încărcat de glorii. Manechinul este, în fiecare sezon, parte dintr-o poveste nouă. În sezonul rece poartă culori solare pentru a transforma griul iernii în bucurie, alteori, pe căldurile infernale ale verii se răcorește cu satinuri și țesături din fir de in. Mereu este parte dintr-o lume nouă, pe care o transportă cu sine către oamenii din jurul său, de la picioarele sale. Închei acest prim articol din anul 2013 cu o poveste frumoasă, aceea în care un june manechin dintr-o vitrină de genți și jachete bărbătești se îndrăgostește deopotrivă de o privitoare de-a sa și de colega sa de scenă. Privitoarea a jucat în final rolul cumpărătoarei, dezbrăcându-și amantul invo¬luntar, pentru a-i face cadou iubitului o nouă ținută, o nouă personalitate. Vărsând lacrimi de manechin, și-a jucat rol după rol până când, inevitabil, a ajuns într-un depozit slab luminat, printre umerașe abandonate și jurnale cu vânzări vechi.
După secole și în fiecare Ajun, este redescoperit și readus în luminile rampei, pentru a ne transmite bucuria cadoului, bu¬curie cu care semnez și eu acest articol.

Manechinul – mereu o altă poveste
DialogTextil
TEXT ŞI FOTO: Matius ICHIM
E mail: office@mmg.ro